joi, 1 iulie 2010
Jocurile video.Inceputuri
Primele jocuri video au fost realizate intre anii 1950 si 1960 de Jon Snell şi rulau pe platforme cum ar fi osciloscopul, sau computere EDSAC. Cel mai vechi joc pe calculator, o simulare de rachete, a fost creat in 1947 de către Thomas T. Goldsmith Jr. şi de Estle Ray Mann. O cerere pentru acordarea de drepturi de autor a fost făcută pe 25 Ianuarie 1947 si patentată ca U.S. Patent din data de 14 decembrie 1948. Mai târziu în 1952, o versiune a jocului X şi 0 numită Noughts and Crosses a fost creată de A. S. Douglas ca parte a disertaţiei de doctorat la Universitatea din Cambridge. Jocul rula pe un computer al universităţii numit Electronic Delay Storage Automatic Calculator (EDSAC). În 1958 William Higinbotham - care a ajutat să se construiască prima bombă atomică - a creat Tennis For Two în laboratoarele naţionale din Brookhaven, situate in Upton, New York, pentru a distra vizitatorii laboratorului. În 1962 Steve Russel a creat jocul Spacewar!,un joc de simulare spaţială. Programul rula pe un DEC PDP-1 şi este considerat de mulţi specialişti atât primul joc pentru calculator cât şi printre cele mai importante realizate vreodată. Jocul s-a răspândit rapid la universităţi şi laboratoare de cercetare din tară. În 1968 Ralph Baer, care va fi cunoscut mai târziu şi ca Părintele Jocurilor Video, a patentat o versiune a unei console de jocuri numită Television Gaming and Training Apparatus. În 1967, Baer a creat un joc gen ping-pong pentru consolă care semăna cu Tennis for Two (şi cu viitorul joc arcade Pong). A lucrat cu Magnavox şi a creat in 1972 prima consolă, numită Magnavox Odyssey.
Fetiţele PowerPuff...istorie?
E oare cineva care le poate uita pe celebrele: Powerpuff girls? Fie ca esti baiat sau fata iti amintesti de cartoons networks..:) in engleza bineinteles..!! Imaginea lor nu o voi uita niciodata:). erau...eroinele mele:)
Fetiţele Powerpuff (engleză: The Powerpuff Girls) este un serial american de desene animate despre trei fetiţe (Blossom, Bubbles si Buttercup) care deţin din naştere superputeri. Au fost create prin combinarea elementelor dulce, acrişor şi ceva fermecător, la care s-a adăugat accidental elementul X (engl.: Chemical X). Ele îşi dedică viaţa luptei împotriva criminalităţii şi a răului din lume, alături de creatorul şi totodată tatăl lor, Profesorul Utonium. Serialul este creat de desenatorul Craig McCracken, şi a fost produs până în 2001 de Hanna-Barbera, iar apoi de Cartoon Network Studios.
*Blossom (în traducere floare) este poate cea mai inteligentă şi isteaţă dintre toate fetiţele. De multe ori ea le coordonează pe surorile ei şi ea ia decizii importante. I s-a reproşat de către surorile ei că vrea prea des să preia controlul. Este remarcată printr-un păr lung roşcat şi prin corneea ochiului său, de culoare roză. Ea deţine o putere specială: suflul de gheaţă cu care poate îngheţa orice.
*Bubbles (în traducere balonaşe) este o fetiţă cuminte, sfioasă, bună la suflet, miloasă, chiar dacă uneori este naivă. Ea poate vorbi cu veveriţele şi, în episodul în care Blossom a descoperit că are suflu de gheaţă, i s-a spus că are ca putere specială abilitatea de a vorbi în limba spaniolă. Se remarcă printr-un păr blond şi prin corneea ochiului, de culoare bleu. Ţine foarte mult la părul ei, şi devine violentă dacă cineva i-l strică.
*Buttercup (în traducere, floarea pintenul-cocoşului, cuvânt format din alipirea cuvintelor butter (unt) şi cup (pahar)) este cea mai violentă dintre fetiţe. Nu este foarte isteaţă, ba chiar naivă uneori şi nici nu învaţă foarte bine. Are un comportament impulsiv şi este de multe ori nepoliticoasă, dar este determinată să lupte mereu curajos împotriva forţelor răului. Se remarcă printr-un păr brunet tăiat scurt şi prin corneea verde a ochilor.
Fetiţele Powerpuff (engleză: The Powerpuff Girls) este un serial american de desene animate despre trei fetiţe (Blossom, Bubbles si Buttercup) care deţin din naştere superputeri. Au fost create prin combinarea elementelor dulce, acrişor şi ceva fermecător, la care s-a adăugat accidental elementul X (engl.: Chemical X). Ele îşi dedică viaţa luptei împotriva criminalităţii şi a răului din lume, alături de creatorul şi totodată tatăl lor, Profesorul Utonium. Serialul este creat de desenatorul Craig McCracken, şi a fost produs până în 2001 de Hanna-Barbera, iar apoi de Cartoon Network Studios.
*Blossom (în traducere floare) este poate cea mai inteligentă şi isteaţă dintre toate fetiţele. De multe ori ea le coordonează pe surorile ei şi ea ia decizii importante. I s-a reproşat de către surorile ei că vrea prea des să preia controlul. Este remarcată printr-un păr lung roşcat şi prin corneea ochiului său, de culoare roză. Ea deţine o putere specială: suflul de gheaţă cu care poate îngheţa orice.
*Bubbles (în traducere balonaşe) este o fetiţă cuminte, sfioasă, bună la suflet, miloasă, chiar dacă uneori este naivă. Ea poate vorbi cu veveriţele şi, în episodul în care Blossom a descoperit că are suflu de gheaţă, i s-a spus că are ca putere specială abilitatea de a vorbi în limba spaniolă. Se remarcă printr-un păr blond şi prin corneea ochiului, de culoare bleu. Ţine foarte mult la părul ei, şi devine violentă dacă cineva i-l strică.
*Buttercup (în traducere, floarea pintenul-cocoşului, cuvânt format din alipirea cuvintelor butter (unt) şi cup (pahar)) este cea mai violentă dintre fetiţe. Nu este foarte isteaţă, ba chiar naivă uneori şi nici nu învaţă foarte bine. Are un comportament impulsiv şi este de multe ori nepoliticoasă, dar este determinată să lupte mereu curajos împotriva forţelor răului. Se remarcă printr-un păr brunet tăiat scurt şi prin corneea verde a ochilor.
sâmbătă, 26 decembrie 2009
Aztecii si sacrificiile umane
Toate popoarele antice aduceau sacrificii zeilor, încă din cele mai vechi timpuri. Însă la azteci, aceste ritualuri au luat proporţii extraordinare. Cronicarii spanioli care au scris despre azteci relatează, bazându-se pe spusele conchistadorilor, că poporul acesta sacrifica în fiecare an, în medie, 20.000 de vieţi omeneşti. Numai pentru a obţine ajutorul zeilor în lupta împotriva armatei de conchistadori - care număra doar 600 de soldaţi - aztecii au sacrificat 15.000 de oameni.
Sacrificiile erau practicate pentru a îmbuna zeii în diferite ocazii: o victorie militară, o sărbătoare religioasă, o înmormântare, o încoronare; existau şi sacrificii zilnice, menite să asigure continuarea mersului cosmic al lumii. Cum în fiecare noapte începea lupta soarelui împotriva lunii şi a stelelor, puterile zeului Huitzilopochtli trebuia să fie întreţinute oferindu-i-se ca hrană sânge omenesc.
Sacrificiile pot fi considerate totodată o reprezentare simbolica a luptei mitice între Huitzilopochtli şi sora sa, Coyolxauqui. În orice caz însă, cercetările arheologice au dovedit că, sub imperiul credinţelor religioase, aztecii au fost poporul care a practicat sacrificarea vieţilor omeneşti la un nivel rar întâlnit, în comparaţie cu toate culturile lumii, în toate epocile istoriei.
Pentru a obţine favoruri divine, sacrificiile luau diverse forme, fiecare asociată unui anumit zeu. Cel mai răspândit era ritualul în care victima era imobilizata şi, vie fiind, i se smulgea inima din piept. Preoţii sacrificatori, numiţi CHACHALMECAS, sfârtecau în bucăţi inima şi o consumau, iar cu sângele victimei stropeau templul şi mânjeau gurile statuilor zeului. Dacă victima acestui sacrificiu era un prizonier, trupul îi aparţinea războinicului care îl capturase. Acesta tăia corpul în bucăţi şi apoi, după ce le pregătea cu fiertură de porumb, le oferea prietenilor. Printr-un bizar proces de transfer ritual, întâlnit şi la triburile sălbatice din alte părţi ale lumii, se considera că învinsul ajunge sa facă parte din fiinţa învingătorului, şi de aceea războinicul aztec nu mânca el însuşi din carnea prizonierului sau ucis.
Zeul Xipe Totec cerea alt gen de sacrificiu, în care războinicilor prizonieri li se jupuia pielea, aceasta fiind apoi purtată de învingători, ca o haină, timp de câteva zile. Lui Tlaloc, zeul apei şi a ploii, i se ofereau ca jertfa trupuri tinere de copii.
În fiecare an, un tânăr ales ca reprezentant al zeului Tezcatlipoca primea toate onorurile cuvenite întruchipării unui zeu pe Pământ. Dar gloria sa se termina într-un fel tragic: tânărul sfârşea prin a fi sacrificat după un an, şi altul era ales pentru aceleaşi onoruri timp de un an. Victimele aduse ca jertfa lui Xiuhtecuhtli, zeul focului, erau arse pe rug. Anumite ritualuri de sacrificiu erau urmate de canibalism, care se desfăşura după reguli foarte precise: numai anumite părţi ale trupului celui ucis erau devorate.
Aceste ritualuri sângeroase şochează gândirea lumii moderne. Este greu să ne imaginam mobilurile şi felul de a gândi al aztecilor, iar sacrificiile umane ni se par sălbatice şi nejustificate. Cu toate acestea, nu trebuie să uitam ca acest popor avea un cu totul alt mod de a se raporta la lume decât noi: înfăptuind sacrificiile, ei credeau că salvează lumea în fiecare zi, aşa cum făcuse Zeul la începutul lumii. Ei chiar credeau ca vieţile omeneşti oferite zeilor făceau sa revină în fiecare zi soarele pe cer, şi în fiecare noapte aduceau luna şi stelele la locul lor.
Victimele sacrificiilor erau la fel de convinse ca şi sacrificatorii de necesitatea acestor ofrande sângeroase. Prizonierii aleşi pentru sacrificii erau numiti ”Oamenii Vulturului” sau „Fiii Soarelui”, erau trataţi cu deosebită cinste, copleşiţi cu atenţii şi îmbrăcaţi în veşminte somptuoase. Erau numeroase cazurile în care oamenii se ofereau singuri ca ofrandă zeilor.
Aztecii nu înfăptuiau sacrificiile din cruzime şi sadism, ci din credinţa – ininteligibilă pentru noi – că vieţile oferite zeilor constituiau singura modalitate de a întârzia sfârşitul lumii, de a scăpa de foamete şi molime, de a avea recolte abundente sau de a obţine victoria în războaie. Sângele, în credinţa aztecilor, avea puterea magica de a forţa destinul să se îndrepte pe calea dorită de ei.
Sacrificiile erau practicate pentru a îmbuna zeii în diferite ocazii: o victorie militară, o sărbătoare religioasă, o înmormântare, o încoronare; existau şi sacrificii zilnice, menite să asigure continuarea mersului cosmic al lumii. Cum în fiecare noapte începea lupta soarelui împotriva lunii şi a stelelor, puterile zeului Huitzilopochtli trebuia să fie întreţinute oferindu-i-se ca hrană sânge omenesc.
Sacrificiile pot fi considerate totodată o reprezentare simbolica a luptei mitice între Huitzilopochtli şi sora sa, Coyolxauqui. În orice caz însă, cercetările arheologice au dovedit că, sub imperiul credinţelor religioase, aztecii au fost poporul care a practicat sacrificarea vieţilor omeneşti la un nivel rar întâlnit, în comparaţie cu toate culturile lumii, în toate epocile istoriei.
Pentru a obţine favoruri divine, sacrificiile luau diverse forme, fiecare asociată unui anumit zeu. Cel mai răspândit era ritualul în care victima era imobilizata şi, vie fiind, i se smulgea inima din piept. Preoţii sacrificatori, numiţi CHACHALMECAS, sfârtecau în bucăţi inima şi o consumau, iar cu sângele victimei stropeau templul şi mânjeau gurile statuilor zeului. Dacă victima acestui sacrificiu era un prizonier, trupul îi aparţinea războinicului care îl capturase. Acesta tăia corpul în bucăţi şi apoi, după ce le pregătea cu fiertură de porumb, le oferea prietenilor. Printr-un bizar proces de transfer ritual, întâlnit şi la triburile sălbatice din alte părţi ale lumii, se considera că învinsul ajunge sa facă parte din fiinţa învingătorului, şi de aceea războinicul aztec nu mânca el însuşi din carnea prizonierului sau ucis.
Zeul Xipe Totec cerea alt gen de sacrificiu, în care războinicilor prizonieri li se jupuia pielea, aceasta fiind apoi purtată de învingători, ca o haină, timp de câteva zile. Lui Tlaloc, zeul apei şi a ploii, i se ofereau ca jertfa trupuri tinere de copii.
În fiecare an, un tânăr ales ca reprezentant al zeului Tezcatlipoca primea toate onorurile cuvenite întruchipării unui zeu pe Pământ. Dar gloria sa se termina într-un fel tragic: tânărul sfârşea prin a fi sacrificat după un an, şi altul era ales pentru aceleaşi onoruri timp de un an. Victimele aduse ca jertfa lui Xiuhtecuhtli, zeul focului, erau arse pe rug. Anumite ritualuri de sacrificiu erau urmate de canibalism, care se desfăşura după reguli foarte precise: numai anumite părţi ale trupului celui ucis erau devorate.
Aceste ritualuri sângeroase şochează gândirea lumii moderne. Este greu să ne imaginam mobilurile şi felul de a gândi al aztecilor, iar sacrificiile umane ni se par sălbatice şi nejustificate. Cu toate acestea, nu trebuie să uitam ca acest popor avea un cu totul alt mod de a se raporta la lume decât noi: înfăptuind sacrificiile, ei credeau că salvează lumea în fiecare zi, aşa cum făcuse Zeul la începutul lumii. Ei chiar credeau ca vieţile omeneşti oferite zeilor făceau sa revină în fiecare zi soarele pe cer, şi în fiecare noapte aduceau luna şi stelele la locul lor.
Victimele sacrificiilor erau la fel de convinse ca şi sacrificatorii de necesitatea acestor ofrande sângeroase. Prizonierii aleşi pentru sacrificii erau numiti ”Oamenii Vulturului” sau „Fiii Soarelui”, erau trataţi cu deosebită cinste, copleşiţi cu atenţii şi îmbrăcaţi în veşminte somptuoase. Erau numeroase cazurile în care oamenii se ofereau singuri ca ofrandă zeilor.
Aztecii nu înfăptuiau sacrificiile din cruzime şi sadism, ci din credinţa – ininteligibilă pentru noi – că vieţile oferite zeilor constituiau singura modalitate de a întârzia sfârşitul lumii, de a scăpa de foamete şi molime, de a avea recolte abundente sau de a obţine victoria în războaie. Sângele, în credinţa aztecilor, avea puterea magica de a forţa destinul să se îndrepte pe calea dorită de ei.
marți, 22 decembrie 2009
A Venit Din NOU CrAciUnuL!
Ei bine, toti v-ati intrebat care este povestea lui Mos Craciun...Pai...
Se spune ca nevasta lui Craciun i-a oferit adapost in grajd Fecioarei Maria, fara stirea acestuia. Cand a aflat, Craciun s-a enervat atat de tare, incat i-a taiat mainile sotiei, dar Maica Domnului a facut o minune si i le-a lipit la loc. Vazand acest lucru, Craciun se converteste la crestinism si, fericit ca nevasta lui, Craciunita, si-a recapatat manile pe care el i le taiase fara sa cugete,aprinde trunchiuri de brazi, in jurul carora incinge o hora, impreuna cu slugile lui. Drept multumire, imparte, apoi, daruri tuturor. Cantecele lui de bucurie s-au transformat in colinde, iar obiceiul de a face daruri s-a pastrat din generatie in generatie. Scrisori pentru mosulNu exista copil care sa nu-i fi scris mosului o scrisoare. De obicei, micutii ii cer mosului jucarii si ii spun ca au fost cuminti. Sociologii au descoperit ca scrisorile fetitelor sunt mai lungi si mai amabile, chiar daca cererile lor nu le intrec pe cele ale baietilor. In plus, ele cer cadouri si pentru persoanele dragi. Unde ajung scrisorile? La companiile postale, care, in multe tari, accepta scrisorile pentru Mos Craciun, ba chiar si raspund acestora, prin intermediul angajatilor. Bogat si iubitIntr-un top haios alcatuit de prestigioasa revista Forbes, Mos Craciun s-a situat pe locul 1, cu o avere de 1 infinit de dolari!
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
